Adio zilei de ieri

Astazi se împlinesc trei ani.

Trei ani de cand am inceput sa imi fac sperante. Trei ani de cand am trait intens speranta. Trei ani de cand m-am indragostit fulgerator si mi-am hranit inima cu mii de sperante si fluturi.

Am facut blogul asta ca sa tin in viata fluturii. Toate postarile de aici au legatura cu ea, chiar daca legatura este indirecta si postarile nu par sa aiba legatura cu ea.

Viata ne-a dus pe fiecare in directii IMG_7530diferite, dupa cum ne-a dictat inima si am simtit la momentul respectiv. Ne-am revazut mai apoi, dar fluturii nu mai erau. Am renuntat definitiv – desi cam in pripa – sa îi mai hranesc. I-am promis candva ca o astept toata viata, daca nu intarzie prea mult. Cum cuantifici acest „prea mult”?!? La mine se pare ca a fost de scurta durata, si am simtit ca am tradat. Stiu insa ca m-a iertat – are acest har.

Chiar daca asteptam mai mult, rezultatul ar fi fost acelasi. Nu a fost sa fie. Ramane doar o amintire frumoasa, cu Flutz si Aiurel.

Privind acum inapoi realizez ca m-a ajutat enorm. Toate lucrurile care s-au intamplat intre noi – desi au fost frustrante in mare parte – mi-au fost de folos. M-au maturizat si m-au ajutat sa cresc. Sa ma implinesc cu adevarat.

Si pentru asta iti sunt recunoscator, Aiurel!

Adio…. cu drag,

Flutz

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

POVESTEA DIN SPATELE UNEI ŞTIRI DE LA ORA 5:00

 

Stire de senzatie in SUA si la noi, reluata la fiecare buletin de stiri: dimineata, la pranz si seara. Ma deranjeaza deja stirea – poate pentru ca e legata de o persoana draga mie. Stiu ca o vor lasa la o parte in doua – maxim trei zile, insa pana atunci mie imi provoaca angoase.

roxana.abrudan

Am aflat sambata asta dis-de-dimineata. Eram la varul ei prin care am avut sansa sa o cunosc pentru prima data acum mai bine de douazeci de ani. Discutam cu el cateva detalii tehnice legate de o reparatie pe care trebuia sa i-o fac in ziua aceea si ma grabeam sa imi intalnesc iubita sa ne ridicam de la bijutier verighetele. Era putin mohorat dar nu am simtit asta fiind mai preocupat de ale mele. Am realizat ca e foarte necajit abia dupa ce mi-a spus. Eram pe picior de plecare si ma conducea spre masina. In timp ce treceam pe langa nucul din curte sub care era o tufa de soc a gasit modul oportun sa imi spuna cat mai usor pentru el ce il apasa pe inima. Cu voce grava si mina preocupata mi-a spus:

         – Ăăăăă… Soc. Si ca veni vorba de soc, mi-am adus aminte sa iti spun ceva… Roxana,              stii… Vara-mea… A murit. (Era nebuna dupa soc, se vedea in ochii ei fericirea cand                erau prin preajma flori de soc. Vacantele de vara le astepta cred ca mai mult pentru              asta decat pentru orice altceva.)

M-a traznit pe loc. M-au tabarat intr-o clipita zeci de amintiri despre ea, simultan cu zeci de intrebari: cum?… cand?… unde?… de ce?… ce s-a intamplat?… si altele. Tot ce am putut insa sa articulez a fost un “vorbesti serios?!?” slab si nehotarat.

Apoi a venit cu explicatiile care mi-au raspuns la intrebarile ce imi zumzaiau in cap. In timp ce le ascultam, amintiri cu Roxi de care nu mai aveam habar ca mai exista au inceput sa iasa la iveala  si continua sa faca lucrul asta si acum, desi e luni dimineata (ora trei si un sfert mai exact).

Nu vreau sa scriu aici aceste amintiri – nu au importanta decat pentru mine, ea si ceilalti cu care le-am trait impreuna demult in adolescenta. Le rememorez in continuu de cand am aflat si m-am hotarat sa scriu ca sa imi astampar nelinistea pe care mi-a provocat-o moartea ei.

A murit intr-un mod brutal si stiu ca spiritul ei sensibil si delicat a fost sfasiat de cruzimea acestei morti absurde. Gandul asta ma deprima insa nelinistea mea vine din alta parte. Cunosc din pacate prea multe despre ea si din cauza asta stiu cum a ajuns sa sfarseasca atat de brutal. Am o pornire de nestapanit sa strig toate astea… Si atunci le spun aici

A plecat din tara pentru a-si reface viata si inima. A iubit enorm un singur om, iar el la randul lui a iubit-o deopotriva de mult. Dupa cativa ani de relatie chinuita de imixtiunile constante ale parintilor ei in relatie, a renuntat la ea deoarece nu era dorit de acestia.Fiindca o iubea enorm, a convins-o sa plece pentru a-si vedea visul implinit. N-a putut sa o uite, o iubeste si acum la fel de mult…  sunt suflete pereche.

Era singura la parinti si acestia si-au dorit dintotdeauna ce e mai bun pentru unica lor fiica. Au muncit din greu pentru ea ca sa-i ofere totul si au considerat din acest motiv ca ea le datoreaza la schimb ascultare deplina. Nu erau de acord ca fiica lor sa isi faca un viitor cu cel pe care il iubea, era un om simplu. Fetei lor i se cuvine un cu totul alt fel de barbat: cu stare, cu studii, de familie aleasa…

In cativa ani de relatie cu el, s-au adunat multe discutii aprinse cu parintii. Convins intr-un final ca nu poate sa invinga, El a preferat sa o faca sa plece in America. Cu ajutorul departarii i-a fost mai usor sa o faca sa inteleaga ca nu le e dat sa fie impreuna. Au pastrat o vreme indelungata legatura. Incet incet, au inceput sa traiasca din nou in planuri separate, cu alti oameni. Nu stiu despre Roxana, insa stiu ce am vazut la el… I-a fost foarte greu sa inceapa din nou o alta relatie si pana in ziua de azi nu a uitat-o. Inima lui inca schioapata.

Acum cateva luni Roxana s-a maritat cu un barbat pentru care parintii si-au dat in sfarsit acordul. Om realizat, de familie buna, cu studii. N-a fost sa fie cu noroc… Relatia a fost tensionata de la bun inceput si violentele au aparut chiar din luna de miere. Se pare ca parintii aveau o oarecare idee despre toate astea… A fugit de el: si-a schimbat masina si domiciliul, a obtinut chiar si un ordin de restrictie. Vinerea asta insa, dupa ce a vanat-o cu consecventa a ucis-o brutal cu un topor. ASTA e povestea din spatele stirii repetate zilele acestea de fiecare agentie de presa si televiziune de stiri din tara asta. Drama unei tinere a caror parinti au crezut intotdeauna ca ceea ce e bun pentru ei e musai bun si pentru fiica lor si ca fericirea poate fi impusa pentru ca ei stiu mai bine ce e asta.

Daca aveti copii sau veti avea vreodata, invatati voi pentru ei lectia aceasta grea despre inimi frante, ambitii desarte si asteptari mari. Tineti minte ca drumul spre iad e intotdeauna pavat cu cele mai bune intentii.

Publicat în Frustrari | Lasă un comentariu

„Geeaaamuri… geeaaaamurileeeee…”

Asteptam pe cineva in dimineata asta. Era destul de rece – brumase, iar soarele incerca sa alunge cristalele de apa inghetata din ungherele in care s-au pitit in timpul noptii.

L-am auzit doar de aproape, si n-am realizat prima data ce se intampla. Apoi l-am vazut si, aproape instantaneu soarele a topit bruma ce-mi tinea atat de rece cuibarita in mine.

Am redevenit pentru o clipa copilul de altadata, revazand una din imaginile care-mi fermecase copilaria si mi-a facut sa tresalte inima cu infiorare ori de cate ori o intalneam prin centrul Clujului din anii ’80. Il vazusem atunci de atatea ori pe strada si de fiecare data imi inspirare acelasi sentiment de teama si respect pe care il ai pentru un lucru necunoscut care iti e intangibil dar ai vrea sa-l cunosti si sa-i descoperi tainitele.

Am vrut sa-i fac o poza, insa n-am apucat. Primul impuls a fost sa-i fug in fata si sa apas pe buton. M-a oprit sentimentul ca as face un sacrilegiu murdarind o icoana draga mie, facand poze ca un turist exaltat de exotismul lucrurilor ce i se dezvaluie in calatoria lui.
S-a indepartat incet, strigandu-si oferta pe strazile matinale, aproape pustii din linistitul cartier clujean, perpetuind o meserie demna si prost platita, aproape uitata in zilele noastre de beton, plastic si termopan.
O vanzare tot a facut azi. Am recumparat imaginea geamgiului, atat de draga sufletului meu.

Publicat în Ganduri | 2 comentarii

Eu… aici, acum!

Viata se schimba mereu. Lucrurile care pana mai ieri erau neclare, poate astazi apar intr-o lumina cu totul noua si sunt mai usor de inteles atunci cand le privesti in retrospectiva.

IMG_6292

Ma gandesc la mine din aceasta perspectiva de vre-o 2-3 saptamani: la ce am fost, la ce cred ca am devenit in acest moment si ce as vrea sa fiu in viitor. La defectele mele… La calitati mai putin, nu aici as vrea sa se produca o schimbare 🙂 M-am vazut intr-o mie de fete diferite, cu o mie de stari si trairi care nu ma reprezinta ca fire dar care la un moment dat m-au definit …                               Am realizat cat de mult au contat reactiile inadecvate pe care  le-am avut in diverse momente. Cat au deteriorat relatia cu diverse persoane si cat de mult i-a facut sa se indeparteze de mine din aceasta cauza. Abia apoi am constientizat cat de mult mai am de lucru cu mine. Cat de necesar imi este sa devin mai intelept, cumpatat si sa invat smerenia. … si altele in plus, dar in primul rand acestea trei. Pentru ca in lipsa lor am pierdut lucruri la care am muncit din greu ca sa le construiesc pentru ca mai apoi sa le irosesc intr-o clipa de sminteala.

M-am tot gandit care ar fi cea mai buna cale de urmat ca sa cresc mare si sa incetez nazbatiile astea. Cred ca cel mai intelept ar fi ca pe viitor sa iau in calcul trei lucruri importante de la care sa nu fac rabat:

1. realitatea mea nu este realitatea celuilalt, si ca urmare ceea ce cred despre el s-ar putea sa nu corespunda cu adevarul. Fara supozitii, fara analize, scopul vietii nu e sa diseci firul de par in patru, ci sa o traiesti asa cum vine;

2. nu imi mai creez asteptari, asteptarea poate distorsiona realitatea si poate crea situatii in care orgoliul sau frustrarile sa strice totul. Asteptarea neimplinita dezamageste si de aici poate incepe un intreg carusel de situatii in care te trezesti aruncand cu noroi, devii ranchiunos sau ranesti inconstient, desi poate asta nu iti sta in fire;

3. sa ascult cu adevarat oamenii din jurul meu. In ultima jumatate de an am facut-o raportandu-ma mereu la relitatea mea si asteptarile mele, si nu la nevoile lor. Intotdeauna i-am pus in balanta cu nevoile, aspiratiile si dorintele mele,  fara sa tin prea mult cont de faptul ca nevoile lor sunt diferite. Nu e normal lucrul asta, felul asta de a face lucrurile nu e constructiv.

Ce voi fi? Ce voi face? Ce o sa ajung?

Nu stiu, insa sunt sigur de cateva lucruri. Stiu ca voi mai face greseli, insa din ce in ce mai rar, si cu efecte negative din ce in ce mai mici. Apoi sunt sigur de faptul ca imi va fi mai usor sa ma impac cu mine. Sa nu mai iau in seama la modul tragic nimicurile vietii si sa o traiesc tinand cont doar de lucrurile importante.

Sa ma bucur de esenta vietii, sa o traiesc eu si sa nu ma las trait de viata. Astept cu o exaltare anticipata momentele viitoare in care viata ma va duce in locuri in care nu am mai fost, situatii pe care nu le-am mai trait, imi va scoate in cale oameni pe care nu i-am mai vazut sau imi va provoca sentimente pe care nu le-am mai avut.

Sau poate oameni cunoscuti, locuri si situatii familiare, sentimente binecunoscute… Dar pe care cu siguranta le voi trai altfel.

Publicat în Sentimente | Lasă un comentariu

De ce e dama cu camelii…

Lipsa diferentelor intr-o relatie duce la o relatie monotona si, in scurt timp, la despartire.Prea multe diferente iar nu sunt bune, oricat ar incerca unul din parteneri sa acopere anumite astfel de diferente, nu va reusi decat sa descopere altele si viceversa. Cea mai potrivita relatie este intre doi oameni diferiti dar intelegatori, capabili sa accepte si sa respecte placerile/nevoile celuilalt.Fiecare din cei doi parteneri trebuie sa vina in completarea celuilalt, ca doar nu credem ca perechile chiar sunt doua jumatati.

Doua persoane se pot intelege si daca sunt aproape identice si daca sunt foarte diferite. Esential este insa sa comunice, sa fie sincere si sa fie intelegatoare. Insa se pare ca nu putem sa ne calibram suficient ca sa ajungem la aceasta armonie. Motivele nu cred ca le cunosc, dar poate ma ajuta cineva si le gaseste in observatiile mele care urmeaza…

Cauta rafinament si maturitate la un barbat. Astea se pare ca au o importanta vitala. Eu nu am de nici unele. Imaturitatea o recunosc, am multe laturi ale personalitatii mele care demonstreaza aceasta proprietate. Dar rafinamentul? Nu inteleg ce presupune asta in viziunea ei, m-am purtat cu eleganta si respect. Ma gandesc ca face o confuzie, o fi confundand asta cu aerele de superioritate si snobismul specific unui fante instarit.

In ce priveste relationarea noastra, a observat ca eu am nevoie de empatie, deschidere si viziune, acestea lipsindu-mi la greu. I-as intreba despre asta si pe cei ce ma cunosc cu adevarat.

Nu se poate baza pe mine cand are nevoie – eu plec, nu stau sa pierd batalia, pe cand asteptarile sunt ca eu sa stau sa lupt pana la capat pt o cauza pierduta. E un principiu de capatai pt ea asta, de la care nu abdica si care o ghideaza in viata. Probabil ca asta i-a asigurat pana in prezent satisfactia personala si impinirea, determinand in mod clar starea de excelenta in care se afla.

Criticile mele nu sunt constructive – dar tot nu primesc o idee despre cum ar trebui acestea sa sune ca sa fie asa cum isi doreste ea. Nu au prea fost critici, erau sugestii sau sfaturi in cel mai rau caz, dar au fost luate asa cum a dorit ea.

Altele?!? Orgoliu, discriminare, idei preconcepute, incapatanare, mentalitate, lipsa incredere in sine, lipsa empatie, inflexibilitate, neglijenta fata de ceilalti, egoism, fara dorinta de a se dezvolta (indispusa sa invete), imprastiata, dezorganizata. Snoaba in multe aspecte.
Sa zicem ca are o viziune, dar nu si-a fixat clar un plan ca sa si-o implineasca. Fie vrea si stie dar nu poate, fie stie, poate dar nu vrea. Sa nu stie, nu se prea pune problema…

Are un set de principii si valori pe care pune mare pret… Asta e bine, nu? Cum „e oamenii” fara principii? Ca si cola nesifonata! Nu „isi are” rostul.
Aceste principii, daca are ocazia sa ti le impartaseasca cumva fiindca ai incalcat unul dintre ele, o face intr-un mare fel. Mai exact cu mare repros si pe un ton rastit, artagos si certaret. Daca ea si le incalca – demonstrat in mai multe randuri- nu are importanta, evitam subiectul. Cat dualism…

O afecteaza tare daca cineva apropiat ei incalca o regula pe care ea o considera de bun simt, chiar daca fara sa stie ce asteptari exista din partea sa sub acest aspect. Insa se pare ca aplica in mod selectiv aceste principii. Le cere in mod directiv de la ceilalti, dar daca face ea greseala respectiva, si i se atrage atentia, repeta sa faca acest rabat fara sa tina cont ca a mai facut asta odata si ca deranjeaza la randul ei.
Pentru ea e important sa nu fie deranjata, tulburata sau ranita de manifestarile celorlalti, asta o afecteaza vizibil, dar nu tine cont de faptul ca aceleasi manifestari din partea ei pot avea poate efecte similare asupra celorlalti.

Si inca una: nu am destula importanta in viata ei ca sa ii schimb mentalitatea fixa pe care o are. Punct.

___________

Am fost de la inceput doar un foc de paie. Toate astea de mai sus au fost motive. In fapt nu a incercat deloc si nu a intentionat vreodata sa demareze ceva serios. Sunt bun ca apropiat, dar nu ma calific ca si partener. Trist sa aflu toate acestea cu atata truda… Sa aflu ca de fapt este o dama de consumatie – demonstrat si asta. Se comporta ca o dama de consumatie, are trairile unei dame de consumatie si este abordata de frumosii din jurul ei pentru consumatie. Singurul idiot care nu a avut aceasta abordare am fost eu. Imi e mila de ea si o compatimesc fiindca e o nefericita. Detest aceasta categorie de oameni si nu ii doresc in anturajul meu. A fost o perioada nefericita si dureroasa din viata mea. A fost!

O lectie buna de tinut minte:    Never love a wild thing!

Publicat în Frustrari | Lasă un comentariu

O defulare veche … :)

IMG_5830

Imagine | Posted on by | Lasă un comentariu

Nerostitele

„Nu inteleg de ce inca ma gandesc la tine, de ce IMG_5527insemni atat de mult pentru existenta mea. Stii, de fiecare data cand vorbesc cu tine sau despre tine am fluturasi in stomac (stii tu… fluturii aia care aduc cu ei iubirea). De data asta ii am pentru ca stiu ca nu te voi putea tine in brate, nu te voi putea saruta si alinta niciodata.
Te am atat de aproape si totusi esti atat de departe, te ating si totusi nu te simt, intarzii atat de mult cand esti la o distanta de un cuvant sau poate doar de-o soapta. Am atata iubire de oferit si tu nu esti langa mine pentru a o primi. Sunt trist si singur desi am atata lume langa mine.
Imi lipsesti atat de mult si nu vreau asta, as da orice sa mi te scot din suflet si sa fi o tipa oarecare dar imi este imposibil si cu cat incerc mai mult sa te indepartez din inima mea, cu atat imi patrunzi mai des in suflet si imi bulversezi gandurile ce parca refuza sa nu mearga acolo unde esti tu.
Mi-am dat seama ca tu esti ultima mea iubire insa cu parere de rau am realizat ca intotdeauna aceasta este sortita esecului. Cu toate astea te iubesc si te voi iubi, chiar daca destinul a decis ca locul meu nu este langa tine. Asta nu inseamna ca sentimentele mele nu vor mai exista si ca nu voi fi mereu langa tine cand vei avea nevoie”

  …

Aceste lucruri au ramas nespuse… Nu le-am mai rostit fiindca nu cred ca isi mai au rostul. Le arunc aici si in vant si imi doresc ca in locul lor sa ramana doar devotamentul fata de ea. Realizez ca imi voi trai aceasta bula de sapun pana la „Cea nedorita de oameni”, cu o resemnare care nu ma onoreaza si nici nu imi face placere – nu sunt masochist de felul meu.
Insa asta e natura mea, nu sunt nici macar romantic – un romantic traieste cu speranta ca mersul vietii ii va deveni la un moment dat favorabil. Sunt doar un „foule sentimentale

Publicat în Sentimente | Lasă un comentariu